CSM cere ANI să verifice dacă gradul de colonel al procurorului Dorina Danielescu o face incompatibilă

CSM cere ANI să verifice dacă gradul de colonel al procurorului Dorina Danielescu o face incompatibilă
Publicat: 30/07/2012, 15:25
Actualizat: 30/07/2012, 15:25

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut, luni, Agenției Naționale de Integritate (ANI) să verifice dacă procuroarea Dorina Danielescu, consilier personal al ministrului Apărării, este incompatibilă, fiind și colonel activ, grad obținut la solicitarea ei.

CSM solicită efectuarea unor verificări din partea ANI în legătură cu existența unei eventuale stări de incompatibilitate între calitatea de procuror a Dorinei Danielescu, de la parchetul Curții de Apel Ploiești, detașată la Ministerul Apărării Naționale (MApN) în funcția de consilier al ministrului, și calitatae de ofițer activ al Armatei Române, dobândită de magistrată la solicitarea sa, prin ordinul ministerial numărul 334 din 16 iulie 2012.

CSM invocă prevederile articolului 5 – (1) din legea 303/2004, potrivit căruia: „Funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, precum și a celor de instruire din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, în condițiile legii”.

Dorina Danielescu, după ce a fost demisă de premierul Victor Ponta de la conducerea ANRP, a fost detașată de la Parchetul Curții de Apel Ploiești la Ministerul Apărării Naționale.

Ministrul Apărării, Corneliu Dobrițiu, a decis în 16 iulie activarea procuroarei Dorina Danielescu în gradul de colonel, desemnând-o să coordoneze activitățile derulate de Direcția Investigare a Corupției și Fraudelor, Corpul de Control și Direcția Audit Intern ale MApN.

„Potrivit art. 61 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naționale nr.M.30/2012 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind recrutarea, selecția, formarea profesională și evoluția în cariera militară în Armata României, «în funcție de nevoile de încadrare ale unităților militare și pentru asigurarea funcționalității și operativității acestora, ofițerii în activitate pot proveni și din rândul ofițerilor în rezervă, al maiștrilor militari și subofițerilor în activitate sau al civililor din cadrul sau din afara Ministerului Apărării Naționale, chemați în activitate în condițiile legii, cu respectarea cerințelor de studii prevăzute de legislația națională și cea specifică»”, a comunicat Biroul de presã al MApN, la solicitarea agenției MEDIAFAX.

Sursa citatã precizează că în instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale nu se formează „ofițeri de arma justiție militară”.

„Chemarea în activitate a doamnei magistrat Danielescu Dorina s-a făcut în conformitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, cu acordul acesteia. Obligativitatea îndeplinirii serviciului militar, conform legii, este o condiție necesară numai pentru bărbați și numai în anumite arme și specialități militare, potrivit art.36 lit.g) din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede faptul că «Pentru chemarea în activitate, în anumite arme și specialități militare, stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor în cauză, bărbații trebuie să aibă serviciul militar îndeplinit»”, mai arată MApN.

Gradul de colonel i s-a acordat în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, care prevede: „Persoanelor …li se acordă gradele militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora”.

Potrivit ordinului ministrului Apărării Naționale, Danielescu Dorina are atribuții de coordonare a activităților derulate de Direcția Investigare a Corupției și Fraudelor, Corpul de Control și Inspecție și Direcția Audit Intern.

„Pentru îmbunătățirea coordonării acestor structuri și creșterea autorității în exercitarea actului de conducere, având în vedere că șefii acestor structuri sunt militari, ministrul Apărării Naționale a luat decizia chemării în activitate a doamnei Danielescu Dorina”, mai spune MApN.

Procurorul Dorina Danielescu, consilier al ministrului Apărării, care a fost avansată în grad militar, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii transferul la Secția Parchetelor Militare, implicit detașarea la Ministerul Apărării Naționale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Deși nu a făcut stagiul militar, procuroarea Danielescu a fost avansată în grad de colonel, ofițer activ, au precizat sursele citate.

La sfârșitul lunii mai, Dorina Danielescu a fost retrasă de la conducerea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), prin decizie a premierului Victor Ponta.

Danielescu ocupa această funcție din octombrie 2011, fiind numită atunci de premierul Emil Boc.

În 5 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) stabilise încetarea detașării procuroarei Dorina Danielescu Gheorghe la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), din cadrul Ministerului Finanțelor.

După decizia din 5 iunie, Danielescu ar fi trebuit să-și reia activitatea la Parchetul Curții de Apel Ploiești, însă în 7 iunie, la solicitarea Ministerului Apărării Naționale, procuroarea a fost detașată, pentru trei ani, de către Consiliul Superior al Magistraturii ca șef birou în MApN.

Din 8 iunie, procuroarea Danielescu ocupă funcția de consilier personal al ministrului Apărării, Corneliu Dobrițoiu.

În 13 iulie, MApN a solicitat CSM încetarea detașării de la Ministerul Apărării a procuroarei Dorina Danielescu pentru a fi transferată în cadrul structurilor militare ale Ministerului Public, iar poi detașată tot la Apărare.

În cazul în care va fi admisă cererea Daniela Danielescu ar deveni prima femeie magistrat din România.

Sursele citate susțin că urmează numirea procuroarei Danielescu într-o funcție de șef serviciu în MApN.

În urma unei solicitări a agenției MEDIAFAX de vineri , referitoare la o eventuală verificare a procuroarei Danielescu de către inspectorii de integritate, ANI a comunicat: „Urmare a solicitării dumneavoastră adresată în temeiul prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă aducem la cunoștință faptul că instituția nu poate furniza date și informații cu privire la cauzele aflate pe rolul Agenției, referitoare la respectarea regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese sau la existența unor diferențe semnificative nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, conform principiilor după care se desfășoară activitatea de evaluare, «legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii»”.

Potrivit declarației de avere din 2011, Dorina Danielescu deține, împreună cu soțul său, două terenuri – 1.182 și 685 metri pătrați – dobândite în 2004, în satul buzoian Rubla, o clădire de 185 mp în același sat, iar o alta de 60 de metri pătrați într-o localitate din Dâmbovița. Soții Danielescu au primit moștenire o casă cu teren în Pitești.

Din 2008, Danielescu deține un autoturism Audi și un Mitsubishi.

Totodată, aceasta și-a trecut în declarația de avere creditele luate de la trei bănci, în valoare de 105.000 de euro și 6.000 de lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×